Basmul nu este doar pentru copii, iar asocierea lui cu o viață ideală – „a trăi ca în basme”, „a visa o viață ca de basm” – nu îi face cinste, ci îi răpește rolul său inițial: acela de a ne călăuzi, metaforic, prin viață.
Se spune adesea că viața nu vine cu instrucțiuni de folosire. Eu cred, însă, că unele indicii au fost ascunse foarte subtil în basmele pe care le citim sau care ne sunt citite de mici, cu mult înainte de a ajunge la vârsta adultă și de a ne îndrepta atenția către filosofie sau spiritualitate.
Unul dintre basmele care mi se pare extrem de valoros în detectarea tiparelor de personalitate problematice circulă în folclorul german. Se numește Rumpelstiltskin, iar povestea sa este extrem de folositoare în multe privințe, inclusiv pentru a evita suferința în relații.
Povestea lui Rumpelstiltskin, pe scurt:
A fost odată un morar lăudăros, care avea o fiică aflată la adolescență. Se spunea despre ea că este atât de inteligentă, încât poate transforma orice boabă de porumb în aur. Vestea despre fata morarului a străbătut tot ținutul și, curând, a ajuns și la urechile regelui, care a vrut să o cunoască. Încântat de presupusele ei puteri supranaturale, a închis-o într-un hambar plin de grâne și i-a spus că nu o va elibera până nu le va transforma în aur.
Disperată și neajutorată, fata nu știa cum să scape. Atunci, din senin, a apărut un pitic, care i-a promis că o va ajuta dacă îi va da la schimb lanțul ei de la gât. A doua zi, grânele erau aur, dar regele a vrut mai mult și a pus-o la noi încercări. De fiecare dată, piticul venea în ajutor, cerând în schimb câte un alt obiect de preț al fetei.
În cele din urmă, regele i-a pus o ultimă condiție: dacă va reuși să îndeplinească și această sarcină, o va lua de soție, iar dacă nu, o va ucide. Miza era uriașă, iar prețul cerut de pitic și mai mare: „Îți voi îndeplini dorința, dar, când vei naște primul tău copil, mi-l vei da mie.” Disperată, fata a acceptat.
Anii au trecut, fata a devenit regină, iar într-o zi a născut primul ei copil. Atunci, piticul s-a întors să-și ceară tributul. Regina l-a implorat să o ierte, iar piticul i-a propus un ultim târg: dacă îi va ghici numele, își va putea păstra copilul. Știind că are un nume rar și greu de aflat, piticul era sigur de victorie.
Disperată, regina a încercat orice variantă, dar fără succes. În cele din urmă, un slujitor a reușit să-l surprindă pe pitic dansând și cântând singur, rostindu-și numele: Rumpelstiltskin.
A doua zi, când piticul a venit să-și revendice copilul, regina i-a spus numele. Șocat, acesta a tresărit, s-a împiedicat și a căzut de la mare înălțime, murind.
Interpretare psihanalitică
La începutul poveștii, fata morarului era inocentă, ca o pânză albă, așa cum suntem la naștere. Totuși, pentru a supraviețui în mediul familial (cu un tată lăudăros), a trebuit să-și asume o identitate falsă, cea a unei ființe cu puteri supranaturale. În realitate, și noi ne adaptăm unor traume sau situații dificile, dezvoltând mecanisme de apărare care ne protejează, dar care pot deveni dezadaptative. Astfel apar, de exemplu, tulburările de personalitate – borderline, narcisică, paranoică, antisocială.
Piticul fără nume simbolizează exact acest mecanism de apărare, care șantajează constant: „Îți voi da ceea ce vrei, dar trebuie să-mi dai ceva la schimb.” Așa cum narcisismul aduce validare, dar cere în schimb ascunderea vulnerabilității. Fata a continuat să accepte trocurile, fără să-și pună problema că există un preț mult prea mare de plătit.
Dar piticul are putere asupra ta doar atâta timp cât nu-i cunoști numele.
Importanța numelui – sau de ce e crucial să înțelegi cu ce te confrunți
De multe ori, aflarea numelui real al „piticului” este un proces lung și complicat. Boala psihică se ascunde sub diverse măști și poate fi greu de identificat. O căutăm în carieră, hobbyuri, spiritualitate, astrologie, relații – oriunde, dar nu acolo unde trebuie. Ne spunem:
🔹 „Așa sunt oamenii la băutură, vorbesc prostii.”
🔹 „Sigur că e schimbătoare, doar e Gemeni.”
🔹 „Trebuie să aibă sânge rece, doar e chirurg.”
Când nu numim lucrurile corect, ele ne controlează, iar noi confundăm această orbire temporară cu destinul: „Așa mi-e dat. Așa sunt toți. Nu merit mai mult.”
Noroc cu slujitorul reginei – simbol al cunoașterii, al cercetării – care l-a surprins pe pitic exact în momentul în care se simțea suficient de vulnerabil încât să-și dezvăluie numele.
Ce legătură are acest basm cu suferința în relații?
Victimele violenței domestice, de exemplu, află prea târziu – sau niciodată – cu ce se confruntă. Petrec ani într-o relație toxică, crezând că totul e vina lor. Abia când, într-un moment de claritate, descoperă adevăratul nume al problemei – tulburare de personalitate borderline, narcisică sau antisocială – își pot da seama că nu e despre ele, ci despre celălalt.
În ultimii ani, psihiatria și psihologia au început să arunce mai multă lumină asupra acestor probleme. Din păcate, multe surse rămân la nivel superficial, demonizând comportamentele și punând etichete precum „toxic”, fără a explica adevăratele mecanisme din spatele lor.
Dincolo de stigmatizare, e esențial să înțelegi ce se află în spatele comportamentului problematic. Există tratament și soluții, dar mai întâi trebuie să știi pe nume cu ce te confrunți.
Tu unde îți ascunzi piticul?
Raluca Bobocea
Psihoterapeut experiential